Sport journalism to the next level
Editorial
Dincolo de titluri și de recorduri
July 2nd, 2012
 

Știți deja campioana, veche și nouă, europeană. Știți și recordul stabilit de Spania, cu trei finale de turnee finale câștigate, consecutiv, recordul lui Del Bosque, Champions League, titlul mondial și cel european, titlul de cel mai bun jucător al lui Iniesta, Gheata de Aur a lui F. Torres. Toate vor fi trecute în cărțile de istorie, în statistici, iar analiștii le vor găsi noi înțelesuri peste ani. Finala Spania – Italia, însă, a însemnat mai mult decât atât.

More
Spania şi-a spălat toate păcatele
July 2nd, 2012
 

  Au existat voci în fotbalul internaţional care au criticat aspru jocul Spaniei de dinainte de finală. Cum era şi normal, după câştigarea titlului European, toţi şi-au întors privirea la 180 de grade, iar Spania a devenit o mare campioană!

More
Imperiul Roman contra Invincibila Armada
July 1st, 2012
 

Italia și-a regăsit aplombul, dorința de a juca, de a surprinde și de a descoperi, de a cuceri. Spania a făcut, oarecum, tranziția inversă. A învățat să-și apere portul, să se descurce cât mai bine și în condiții în care vântul nu e prielnic. Toate acestea pentru că doi dintre cei mai buni antrenori ai momentului sunt față în față, Prandelli mizând pe construcția sa, Del Bosque șlefuind meșteșugul creat de Barcelona.

More
Grazie, Italia!
June 30th, 2012
 

Echipa care a fost la 3 minute de eliminarea din grupe, dovedește acum că joacă cel mai frumos și spectaculos fotbal de la acest Euro. Victoria contra uneia dintre favoritele măcar la finală, Germania, este una concludentă și menită să entuziasmeze. Cesare Prandelli, omul care a schimbat filosofia squadrei azzurra, este cel mai în măsură să răpună și Spania. Del Bosque, însă, are mult mai mult fler și pricepere decât Low, care a fost depășit tactic în semifinală.

More